Ma intrebam intr-un articol de acum cativa ani ce rost mai are sa predai limba si literatura romana in scoli. Cum pomul se cunoaste dupa roade, spuneam, e limpede ca toate vrajelile noastre cu “Miorita” si Eminescu, si Sadoveanu, propozitiile subiective, predicative sau incidentale sunt timp pierdut de pomana. Mai bine-am lasa-o balta cu materia asta, si cu scoala in general. Mai bine s-ar face adolescentii ucenici, ca pe vremuri, decat sa mai piarda vremea prin scoli. La ce-a folosit educatia natiei asteia, cand vedem ca jumatate de milion de oameni care-au citit “Luceafarul” si, unii, chiar “Joc secund” au putut pierde ore-n sir uitandu-se la nasterea in direct a Monicai Columbeanu, de parca ea urma sa-l nasca pe insusi Mantuitorul, Doamne iarta-ma, si prin asta spargand toate recordurile de audienta? La ce foloseste audienta, daca ea se face pe socoteala unor insi ca Becali sau ca Columbenii (cacofonia e aici nu doar intentionata, ci de-a dreptul inevitabila)? Nu la tampirea unui popor intreg? Nu la impunerea unor modele de oameni care ne tin la marginea lumii civilizate? La ce folosesc orele de limba si literatura romana cand tinerii nu mai citesc nimic? Cand ideea de cultura, de stiinta, de arte a ajuns marginala si demodata, cand toti stiu numele celei mai jalnice “vedete” care-si fataie fundul la emisiunile de divertisment, dar n-a auzit nimeni de cel mai mare matematician, fizician, filozof sau poet roman de azi? Nu vi se pare o lume pe dos? O inversare a tot ce invatam in scoala? O schizofrenie ce opune educatia si realitatea? De ce mai invatam? De ce mai ducem mai departe, ca pe o limba rituala moarta, numele lui Eminescu, Caragiale, Creanga, Rebreanu? Ca sa ajungem sa ne uitam masiv, un popor intreg, in fundul Monicai Columbeanu, care naste in direct?

I-am chinuit eu insumi pe elevi, timp de zece ani (ca sa nu mai vorbesc de lucrul cu studentii, inca saptesprezece) cu pronumele relative, cu acordurile, cu virgulele, cu regulile ortografice. Acum ma-ntreb de ce. Lumea vorbeste tot cum a invatat ea, ala-n dala. Si ce sa te mai miri, cand primul-ministru insusi, intr-un bilet adresat presedintelui, ii scrie de parc-ar fi repetentul clasei, intr-o limba romaneasca imposibila: “Daca ai ocazia sa vorbesti la Parchet despre subiect?”. Ce-nseamna fraza asta? Nimic, e un nonsens. Nu se poate scoate nimic, nici pro-Basescu, nici pro-Tariceanu de-aici. E doar o exprimare cu picioarele a celui care, dincolo de pacatul ca e omul lui Patriciu pana-n varful unghiilor, ne mai si chinuie urechile, de ani de zile, cu exprimari de tipul: “Omul care l-am vazut”… Discursul sau din noaptea de Anul Nou a fost o balmajeala de cuvinte fara nic un fel de continut real. Crezusem ca Nastase e marele maestru in arta de a nu spune nimic in cat mai multe cuvinte. Uite ca Tariceanu pare sa-l intreaca.

Veti spune: treaba unui prim-ministru nu e sa respecte ortografia, ci sa-si vada de ministerele lui. Uite, Vanghelie, cat e el de simplut, face treaba la primarie. Uite, cei 300 din topul “Capitalului” nu s-au omorat nici ei cu scoala, si ce bine-au ajuns, pe cand belferimea si doctorimea, cu toate diplomele lor, dau din colt in colt. Eu cred insa ca un analfabet (la propriu, sau doar politic, cultural, stiintific etc.) nu poate face nicaieri treaba. Ca un popor de “simpluti” smecheri, care stiu sa-nvarta o suveica a bancilor si sa cumpere echipe de fotbal, fara habar de ce-nseamna o comunitate, binele public, valorile reale, nu face decat sa-si fure caciula la nesfarsit.

Sa-nchidem naibii portile scolii si sa deschidem in loc scoala smecheriei, a ticalosiei si-a tembelismului national. Ar fi mai adecvata realitatii.
I-am chinuit eu insumi pe elevi, timp de zece ani (ca sa nu mai vorbesc de lucrul cu studentii, inca saptesprezece) cu pronumele relative, cu acordurile, cu virgulele, cu regulile ortografice. Acum ma-ntreb de ce. Lumea vorbeste tot cum a invatat ea, ala-n dala. Si ce sa te mai miri, cand primul-ministru insusi, intr-un bilet adresat presedintelui, ii scrie de parc-ar fi repetentul clasei, intr-o limba romaneasca imposibila.