Plictisit, sictirit, obosit, ocupat, am timp liber dar nu am, as face prea multe dar nu fac nimic.

Am obosit sa ma simt obosit. Am obosit deja si nu mai pot.

In ultima vreme am tot avut ocazia sa ma aflu exact la mijloc intre doua sau mai multe tendinte, intre grupari de oameni care au diferite opinii vis a vis de un anumit subiect, carora le place sa puna etichete, sa judece, sa condamne pe cei care sunt “altfel” decat ei. Dat fiind locul in care ma gasesc, adica “caught in the middle” ii pot observa pe toti foarte bine, din pacate… din pacate pentru ca ma intristeaza grozav sa vad cum sunt scoase la iveala adevaratele fete.

Aparent toti sunt prieteni, toti se inteleg; pana apare o flama: atunci totul se strica. Se uita de prietenie, se uita de lucrurile frumoase pe care le au in comun sau pe care ar fi trebuit sa le aiba in comun. Valorite sunt mototolite si aruncate la cos fara nici cel mai mic regret.

Momentan sunt cumplit de obosita, nu stiu ce se intampla cu mine in ultimele zile… atat de obosita incat nu sunt in stare sa ma concentrez la nimic, ma trezesc in mijlocul unor conversatii ca ma uit in gol si nu inregistrez nimic. In aceste conditii, probabil ca solutia cea mai proasta este sa ma apuc sa aberez pe un blog; dar asta fac, fiindca in acest moment nu am cu cine vorbi. Am senzatia ca toti au luat-o razna (sau poate ca eu am luat-o razna.. cine stie?!) Indiferent de ce spun si cum spun ori sunt inteleasa gresit, ori imi dau seama ca persoana careia ma adresez, da din cap in semn de aprobare dar nu ma asculta.

Toti sunt nervosi, obositi, plictisiti, ocupati. Toti au probleme. Si iar toti iau tot acest amalgam de trairi si stari, le indeasa cu incapatzanare intr-un suflet amarat peste care se trantesc cu fundu’, ca peste o valiza care se incapataneaza sa nu se inchida, si cu ultimele sfortzari trag de fermoar, iar apoi iau pachetul care sta sa bubuie si il indeasa intr-o tzipla cu un mare zambet acru si fals, dar care “da bine”. Apoi, cu prima ocazie, cand fremoarul cedeaza, tot noianul de refulari si frustrari se varsa in capul – cel mai probabil – celui mai putin vinovat pentru acea stare de lucruri. Nu ca e amuzant?!

Am vazut acum cateva zile un film extraordinar, care, dupa parerea mea, ar trebui vazut de foarte multa lume… vazut si mai ales inteles. Este vorba de “Crash”. Vi-l recomand in special voua, tuturor celor care credeti ca intelegeti de ce unii oameni se comporta intr-un anumit fel, la un anumit moment dat, care credeti ca stiti si cunoasteti pe cineva cu adevarat si mai ales, ca asta va da dreptul sa judecati. Si nu numai voua… Este un film care incearca sa arate cat de subtire este linia dintre bine si rau, cat de subiectiv este totul, cum “ceva rau” pentru mine acum, poate, mai tarziu sa aduca fericire altcuiva, un film, care dupa mine, ne ajuta sa intelegem ca, de fapt, nu intelegem nimic.

Hmm.. simt cum fermoarul incepe sa cedeze.. asa ca mai bine imi iau valiza si plec.

via [http://pysyka.dale-media.org/blog/]